Ca o monedă romană

Mestecenii albi sprijină sufletul verii,

Umbra genelor tale de crizantemă a Sudului,

Oraºul acela dăruit cu-atâta pulbere de stele,

Timpul când copiii încearcă nucile verzi

Cu flacăra gurii…

Uitasem în ghiozdanul adolescenţei

Obrazul de piersică-n pârg al fetei frumoase,

Care păzea neliniştită via,

Până când cocoşii s-au pornit să vestească treptele

Bolţii, după ornicul lunii.

În catifeaua ochilor ei îmi regăsesc

Copilăria,

Precum  plugarul chipul într-o monedă romană,

Pe brazdă, în prag de noiembrie

Mestecenii albi sprijină sufletul verii…

Chemări crepusculare

Mâini împreunate, semn de rugăciune,

Albele fecioare cad spre soare-apune

Ruga lor în vară, sub mesteceni trişti,

Greu împătimită curge pe miriºti

Adormirea sacră şi izvorul lunii

Rece ca şi zarea, când se duc lăstunii,

E logodna veche dintre dor şi floare –

Tu, în crucea verii, suferind de soare,

Ai găsit salvarea într-un vals-minune.

Albele fecioare râd spre soare-apune…

Floare târzie

Nu-ţi ştiu numele, floare târzie a serii,

Gândul ţi-a umbrit genele în crepusculul verii,

Izvoare revarsă în fire molatic suspinul,

Părul tău aspru dezmiardă obrazul ca vinul.

Nu-ţi ºtiu mersul în răcoarea incertă a ierbii,

Spre un cer violet ne cheamă ca gemete cerbii

Flori legendare îşi sapă povestea în stâncă,

Petale strivite în dor mai sângeră încă.

Doar mâinile bune încearcă angelic o rugă,

Sub ramuri trec păsări de noapte în fugă

Şi stăm mai departe pe lespezi de piatră,

Pătrunşi de mireasma ce arde în vatră…

Somnul de aur

Mamă, ard crinii în candele palide, crinii…

Cu gura mea pură sorb untdelemnul luminii

Şi-n litanii, sub tâmplă şi coastă, simt spinii.

Vin basme să mă scalde în treceri de lună;

Dorul – fiorul până-n nouri ţărâna îmi sună,

Glasul cernut printre brazi, într-o zarişte bună.

Caut în stele logodna dintâi a furtunii,

Apa din care în zbor se iviră lăstunii,

Inul tăcerii când ţipă himere – păunii.

Somnul de aur o vară în mine îngână

Ecoul când pleacă în lume măicuţa bătrână,

Ritmuri străvechi împletindu-mi în brâul de lână.

Mamă, ard crinii în candele palide, crinii…

În cântec bate legănarea mării

Tu îmi şopteşti în ceasul înserării,

Că nu sunt valuri repezi să ne poarte

Iubirea până dincolo de moarte

În cântec, bate legănarea mării…

Din depărtări ne cheamă albatroşii

Cu adieri de ostenite pene,

Ne-nvăluim în ţipăt de sirene,

Ori în adânc se răsucesc strămoşii?

… Te prind de braţ, şi tristă, şi uimită,

Îmi spui că nu sunt valuri să ne poarte

Iubirea până dincolo de moarte.

În ţărm loveşte marea cu luna logodită…

Rugă

Doamne, tu nu mai faci minuni,

Şi sfinţii tăi au pribegit speriaţi în pustie,

Să creştinească ciclopi, ori meduze

În vâltoarea amară a mărilor…

Eu am rămas acelaşi, să cânt în cuplete

Fărâme de suflet şi curcubeie topite

În cenuşiul zărilor…

Doamne, tu nu mai faci minuni,

Şi sfinţii tăi au coborât prea repede

Din icoane,

Roşi de vopseaua chinurilor

Şi de foame…

Autoportret

Sunt cel mai blând apostol

Al limbii neamului!…

La mine vin fecioare despletite,

Cu buze arse de zburător,

Şi florile sălbatice îşi astâmpără miresmele

La mine-n poeme…

Am îngropat rimele sub o salcie,

Într-o noapte de Sânziene

Şi-am râs lunatic de hora ielelor…

Dintr-un ochi de baltă

Mă mustrau invers stelele.

… Sunt cel mai dur apostol,

Şi încerc în dinţi poemele,

Ca pe-un ban de aur veritabil…

Adolescenţă

Eu nu ştiam dulceaţa amintirii

Şi nici misterul ochilor albaştri:

Când din genuni mă avântam spre aştri

Eram psalmistul tainic al iubirii…

Cu ochi prelungi, de Magdalenă nouă,

Cântam o zână: tristă floare rară;

Târziu, în vremuite seri de vară,

Îi adumbream petalele de rouă.

… Din alte lumi gingaşe rândunele

Ne amăgeau în zborul lor invers:

Chiar le prindeam în rime şi în vers

Scriind o canţonetă dragei mele…

Dorul Sânzienei

Mi-a fost dor de tine, primăvară,

mi-a fost dor de iarbă şi pădure:

aşteptam în fiecare seară

Făt-Frumos să vină să mă fure!

Mi-a fost dor de iarbă şi pădure,

te-aşteptam în fiecare seară…

Drumul robilor

Uneori merg pe drumul robilor prea departe,

Până simt pe tălpi însângerate praf de stele;

Atunci mă ascund în păduri de mistere,

Unde păsări pun ouă în nisipurile albe.

Cai de-apocalips îmi aleargă prin tâmple,

Bat din potcoave sălbatici ca vremea,

Şi-i alung în valea plângerii închise;

Le opresc doar scânteia, sămânţa de zboruri.

La ceasul de rugă, cu obrazul pe roze,

Sorb dintr-un nour polenul de vise:

Cântece de lume îmi trec peste ape ca rândunelele,

Întunecând cu-aripa drumul robilor,

Până simt pe tălpi însângerate praf de stele…

Confesiune

Eşti trist ca dimineaţa clară,

În care s-au rotit cocorii

Şi blând ca-n nopţile de vară

Când ne priveam în vadul morii,

Să prindem în oglindă zorii,

În care s-au rotit cocorii…

Citire în nervuri

… Sunt tot mai trist, ca un copac în toamnă:

gândurile îmi trec foşnind în ramuri,

iar drumeţii se pierd indiferenţi printre ele…

Poate vreo fată, atrasă de culoare,

va prinde din zbor, visătoare, vreo frunză

şi citind inocentă în nervuri

o va păstra în poºetă

până la primăvară…

Atunci frunzele au freamăt de pădure:

mai verde, mai crudă, mai dură…

Melancolie

La ceas de rugă am îngenuncheat sub stele,

Cum făceau cei vechi în vremuri de restrişte;

Toamna mă cheamă sălbatică în zvon de mirişte,

In ultim stol aborigen de rândunele.

Strivesc în palme frunze uscate ca tutunul

Şi-mi amintesc de ochii tăi verzi, de strugure;

Iubirea ne era atunci abia în mugure,

Şi nu ştiam de iarnă şi îngheţ nici unul…

Sfâºie cerul melodii învolburate de cocori,

Iar la Şosea au îmbătrânit castanii –

Doamne, în ce vârtej ne poartă anii

Şi tu, iubire, cu ei, mai sălbatică zbori…

Monada

Am ars alb, ca o grşeală de crin…

Fără polenuri azi orele sânger,

Gura-mi cere, puţin câte puţin,

Sărutul tău cu adieri de înger.

… Floare de câmp, ocolită monadă,

Trecută din fân în cunună,

Prin oase-mi curgi cu fiori de zăpadă

Şi-n orbite creşti lacrimi de lună!

Am ars alb, ca o greşeală de crin…

Imagini

Sunt singur departe de tine,

Departe de tot ce iubesc,

Pe-aici, printre văi şi coline,

Doar lume străină-ntâlnesc.

Când luna-şi aruncă-n perete

Săgeţi de lumină bolnavă

Eu stau chinuit de regrete,

Zdrobit ca o mică epavă.

… Din jocul de raze de lună

Răsari, legănându-te-n vers,

Şi vocea-ţi sfioasă răsună,

Prinzând o frântură-n eres…

Semn

Pe culmea visurilor mele,

Din zborul lui imaginar,

Un stol pribeag de rândunele

A poposit o clipă doar.

Zburând în zări, găsii o pană,

Căzută din podoaba lor:

Cu ea îmi vindec orice rană

Şi-mi mântui sufletul de dor…

Ritual

În coruri stinse, vai, virgine roze

La dans nocturn invită palizi crinii

Şi se apleacă îngerii grădinii

Spre lanul de fecioare în nevroze.

Regina verii, cu profil elin,

Alungă gerul nopţii greu, din sânge,

În joc de-oglinzi iubirea se răsfrânge

Într-un zenit murind în clavecin…

Tărâm românesc

Undeva, dincolo de nori,

Unde învaţă ciocârlia cântecul şi dorul,

De cade apoi săgetată,

Există o ţară binecuvântată de Domnul,

În care florile nu se ofilesc,

Iar îndrăgostiţii îşi încearcă iubirea

Şi norocul

În petalele margaretelor…

Undeva, dincolo de zări,

Unde îşi tremură ciocârlia cântecul

Şi jocul,

De cade apoi săgetată –

Ară şi seamănă fiii ţării – ţăranii –

Bucuroşi de roadele sfinte ale pământului…

Printre garoafe şi raze de mirt

Ia-mă cu tine, mamă,

Printre garoafe şi raze de mirt,

Să cresc naiv, precum în icoanele de lemn

Sfinţii bărboşi cu cărţile pe piept.

… Undeva în lume citisem

C-a înflorit mov liliacul,

Cum şi-l prindea maica la şold,

Sub brâul de lână al baladei.

Ia-mă printre lucruri, mamă,

Să fiu grădinarul voinic şi blând…

Interferenţe

Nu simţi în frunze dorul şi în copaci văpaia

Acestor nopţi de spaimă în vila din Sinaia?

În munţi coboară norii cu cerbii cei pribegi

Şi plouă, fără noimă, din zori, peste Bucegi…

Nu simţi în tine zvonul şi în obraji văpaia

Acestor zile tulburi în gara din Sinaia?

Urcăm spre Peleş culmea de parcă suntem regi

Şi ninge, fără preget şi dens, peste Bucegi…

Peisaj

Ţintuit de-al apei ropot

Am rămas în amorţire,

Mă chema un glas de clopot

Sus, în deal la mănăstire.

La Predeal, pe după cetini,

Vilele de ciocolată

Aprindeau sfioşi prieteni,

Reci ca noaptea înstelată…

Vacanţă

… Şi iar ne cheamă vişinii rotaţi,

pe covor de troscot şi de nalbă –

din cicoare îţi voi face salbă,

ca s-atragi feciori de împăraţi.

Drum de stele, tainic drum de stele,

va deschide porţi spre univers,

descântat cu rime, vers de vers,

şi vocale albe de mărgele…

Tu vei dormita în pat de roze

legănată-n cântecele tale,

pe când Ialomiţa curge greu în vale,

leneşă visând apoteoze…

Ispita

Mi-am stins iubirea pe un vârf de munte

Departe, sub o stâncă, şi m-am ferit de soare

Dar, coborând în vară cu tâmplele cărunte

Un tunet în furtună mi-a luminat… o floare!

Rondelul paradei ostaşilor

– Uite, mamă, trec ostaşii!..

S-a sfinţit de cântec strada –

Se aud puternic paşii,

Ce frumoasă e parada!

Înainte merg fruntaşii,

Ies copile ca să-i vadă…

Uite, mamă, trec ostaşii,

Flori ăi cântec văd pe stradă.

– Fiule, ei sunt urmaşii

Celor ce-au luptat cu spada,

Când se prinseră vrăjmaşii

Să ne  bântuie ograda.

Uite, mamă, trec ostaşii!…

Amarul din sulfină

Cum cade toamna, palidă virgină,

Îmi par mai lungi şi solitari copacii

Acolo unde se-nnegriră macii

Sub raze obosite de lumină.

Răsfrângeri de aramă şi de aur

Mă plouă melancolic, în surdină,

Pe gene port amarul din sulfină;

Ca semn al verii. Umbre mari de laur,

Din veştede cunune, se aşază

Pe tâmpla unde se aud viole.

Merg sprijinit într-o plăpândă rază,

În legănarea tandră de gondole

Ce părăsesc un ţărm. Şi nervi lucrează

Pentru mirese blânde gladiole…

Lamento

… Şi iarăşi, plasma oaselor mă doare

Când ne străbate-n toamnă palid soare,

Iar peste parc pun note negre corbii,

Şi-n muzica lor tristă umblă orbii.

Când frigul alb ne mişcă-n trup nisipul

Şi-n craniul lunii pune raza chipul,

Doar umbra noastră o visăm aiurea

Pustiitoare-n codru ca securea…

Otrava tălmăceşte spaima-n vin

Şi iarba ne trimite în suspin.

O, huma galbenă în van se pierde

Şi plâng pereche – pleoape vara verde…

Daruri

Ţi-am adus în dar buchetul

florilor de margarete,

vraja nopţilor cu stele

o culeg din ochii tăi!

Iar acum, în prag de vară,

am să-ţi prind cu drag în plete

floarea-n ţipăt de mireasmă

ce-ai strivit-o-n sânii tăi…

Toamna copilăriei

… Ţi-am zărit numele-n clorofilă pe-o frunză

Şi m-am întors în toamnă:

Aveai flacăra părului vie,

Şi-n priviri aventura cocorilor,

Când scriu pe cer melancolii calme.

Ardeau în câmp miresme de pelin,

În ritual de scaldă şi amor.

… Tu dansai în jurul focului şi flăcări

Þineau în văzduh o amforă uriaşă,

Iar pleoapele – crizanteme umbroase –

Cu aştrii făceau schimb de aur şi de surâs

Ardeau în câmp miresme de pelin…

Rozele

ărâna soarbe lacom taina firii

Ca dorul rătăcit într-o cetate –

Beteala lunii îşi aprinde-n sate

Ce rug sălbatic, Doamne, trandafirii!

Ca dorul rătăcind într-o cetate…

Verdele

… Au venit mai întâi florile

Şi m-au întrebat de ce sunt trist.

Sunau din clavecine de petale

Şi-au curs parfume până către zori…

Basmul s-a oprit la jumătate –

Au venit apoi păsări de umbră

C-un ac de cântec în inul ferestrei

Şi una,

Pe culmile adânci ale dorului,

Era soră cu gândul şi ceaţa.

În oglinzi umbroase

Iarba verde

Trecea în spice nostalgia…

Mura dobrogeană

Eu, ah! numai eu

uitasem tigrii înhămaţi

ca pe nişte uriaşe feline – dinozauri –

la Carul Mare al cerului…

În rătăcirea sălbatică prin bărăgane,

Îţi vedeam doar părul bogat – disperat,

ca o plantă crescută sălbatic,

fără intervenţia dulceagă

a elixirului de ultimă generaţie…

Eu, ah! numai eu prăvăleam stânci,

şi provocam izvoarele dorului,

ce-mi atenuau simţurile

în cele şapte semne cardinale…

Doar părul bogat în nuanţe-l adulmecam

şi trupul de amforă dobrogeană,

ce ţinuse cândva vinurile greceşti,

dar şi pe cele ale acestui sfânt pământ

românesc, de la Marea cea Mare…

Eu, ah, numai eu mă-ntrebam

câte rânduri de huni, de gepizi ori avari,

hoarde năprasnice de tătari,

ţi-au desenat cu sânge cruzimea lor

ingenuă,

şi setea infinită de-albastru şi soare,

ţie, care-ai îngenuncheat pe marginea

lumii

şi te dărui, tot ingenuă,

dar creolă

cui altcuiva decât nisipului

atotştiutor şi cald,

din prima zi a nuntirii,

lăsându-te purificată de valurile albe,

ce se zbat gălăgioase apoi

la picioarele tale…

Marină

Tu ai în privire asfinţituri de liliac sălbatic,

Genele sunt fluturi în pereche, umbroşi,

După care mă scald într-un râu singuratic.

Lângă tâmple bat aripi căzuţi albatroşi,

Buze – clepsidre arzându-ne iară.

O, deznădejde de apă amară,

Prin orga de sare dezleagă-ţi urgia !

În scoica damnată ne sună vecia.

Tu ai în privire adieri de liliac sălbatic…

Prin pulbere, în jos

Oare de câte ori în lună

Castanii au mişcat

Candelabre,

De când

Treceam prin pulbere, în jos,

Şi la vreme de seară

Se zicea:

Se duce fiorul sălbatic!

Vai, iar am lăsat deschis

Palatul de chihlimbar

Şi-au intrat în el greierii albi!…

Treceam prin pulbere, sub soare…

Vâltoare

Văile dorului ard iarăşi sub lună,

Pasărea Phoenix cântă nebună –

Suflet nebotezat încă de val,

Þipă sub streşini, râde sub mal!

Pasărea nopţii arde în strună…

Rugă în toamnă

Dă-mi asfinţitul florii din priviri,

Un sânge tânăr dezgheţând prin grai,

Dă-mi untdelemnul părului, din morţi,

Copilărindu-ne pe guri de rai!

În suflet e o toamnă în declin…

Gândul mi-aleargă pe coline beat,

Cu brazii dintr-un cer neprefăcut,

Ce ţin deasupra-n verdele parfum,

Vai, aburul din ultimul sărut…

Dă-mi asfinţitul florii din priviri.

Trubadurul

Ai ascultat

cum plânge trist chitara

Şi-n trupul blând

au năvălit fiori –

Tu vrei să cânt

o floare primăvara,

Şi crengile se rup

de-atâtea flori!

Mi-ai da o zi,

un an de bucurie,

Am hoinări pribegi,

pe căi de soare,

Dar, Doamne,

sfânta asta nebunie

Te-ar ofili,

sălbatica mea floare…

Floare rănită

Muguri şi floare rănită

Într-un april de ceaţă…

Culeg petale răsucite, trist

Ca un naufragiat în mistere.

Aş vrea să strig în hohot,

Să umplu văile secătuite

Ale plângerii. Ca pasărea Phoenix

M-aş renaşte din pulbere.

Port candela întoarcerii, vie,

Şi-n zone tulburi mă uit

Peste reflexele ochilor tăi;

După spini, învie roze…

Câinii umbrei

Toamna moartă leapădă din ramuri

Cărţile poştale iar nescrise

Şi mă-nchide soare după geamuri…

Nu mă-ntreb ce mână-mi dă în vise

Crengile cu fruct oprit din vară:

Anii mici scot meri din paradise.

… Duc fanare licurici spre-o gară,

Brâul din baladă, brâu de lână,

Mamă, ţi-l dezlegi pe-un drum de ţară.

Câinii umbrei ling bătrâna mână,

Asmuţiţi, cu colţii albi să sară

Pe un dor, ce plânsul îşi amână…

Nedumerire

O, tu, fiică a Sarei,

cum mă priveşti zburdalnic peste umăr,

îmi pari o zeiţă,

pe nedrept uitată, a primăverii…

Poate că aşa îşi închipuiau cei vechi

acest anotimp al Reînvierii:

o copilă zdravănă cu părul verde

ca pădurea somnoroasă şi crudă în mai,

cu ochii migdalaţi ca boaba de strugure,

evident împătimiţi de floarea de măr

a obrajilor…

De unde vii aşa de târziu,

neliniştită şi alintată ca o rândunea?!…

O, tu, fiică a Sarei…

Introspecţie

Mă prind bucurii,

Amintiri, clipe odată savurate

Mă dor,

Îmi sfârtecă trupul

Şi visul.

Mă dor bucurii, amintiri,

Din suspinul crengilor

În floare

Şi-mi sfârtecă visul…

Oglinda cu gheţuri

Vai, cum s-a ofilit,

Alb răsucindu-şi petalele,

Ca un cântec demodat,

Buchetul de mireasă!

Se îngânau în el

Parfume de garoafe albe,

Stinse în grădina lunii

De glezne pure de serafi.

Tu, cu palmele întinse,

Palidă, cu ochii strălucind,

Le aşteptai căderea

Grea ca o nădejde.

Vai, cum s-a ofilit

Buchetul de mireasă,

La oglinda cu gheţuri

Privind din trecut,

Alb, răsucindu-şi petalele…

Sinestezie

Răsfrânt în ivoriu ori violet,

În mini-joupe-ul verdelui april,

Profilul tău năstruşnic, de copil,

S-ar contura în ritm de menuet.

Culori de frezii adorate-n toamnă,

Ţi-aş prinde-n păr, şi arşiţa lunară

Pe umerii neliniştiţi în vară,

Frumoasa, enigmatica mea doamnă…

Peisaj selenar

De-atâta iarnă

plânge-n ceruri luna,

şi-i tristă ca un semn

de întrebare,

nerăstignit de nici un dor

şi care

se stinge-ncet şi pentru

totdeauna…

De-atâtea geruri

plânge-n ceruri luna…

Ciorchine în iarbă

Îngeri cu braţul gol şi prea lung,

Madone cu obrazul oval şi palid...

… Ne jucam odată la stăvilar,

În albia caldă a Ialomiţei;

Culegeam pietre colorate,

Soarele ne apăsa pe creştet dureros

Când, de departe,

De dincolo de margini,

Un glas de fată ne-a adunat

Ciorchine, în iarbă.

Răstigniţi în vis

Călătoream, călătoream,

Şi am plâns

Simţind în noi o mângâiere,

Care nu era a mamei…

Copiii – ah, aceşti naivi!

Casa noastră

Acolo-n sat, la margini de câmpie,

Unde sunt pruni şi vişini in grădină,

Poteca se tot duce prin sulfină

Spre casa noastră din copilărie.

O văd pe mama: blândă şi senină,

Cu ochii vii, ori arşi de insomnie,

Din anii-aceia straşnici, de pruncie,

Purtându-mă în braţe spre lumină.

… Eram copilul toamnelor bogate

Şi mă-ntorceam acasă cu feciorii

În care scârţâind îngreunate,

Ori hoinăream aiurea pe la vii,

Privind cum pleacă berzele, cocorii,

Scriind pe ceruri triste simfonii…

Amintire

Într-un sfârşit de mai,

Pe sub arini,

Þi-am prins în păr

O floare…

Tu mi-ai zâmbit

Şi ţi-am şoptit cuvinte dragi:

Era cicoare…

Şi-n părul des

Brumat de lună

Mi-a părut o mângâiere…

Sunt ani de-atunci

Şi trec mâhnit

Peste tăcere.

În primăvara

Fără cântec, fără fluturi

Doar ploaia mai îngână

Un descântec:

Sunt ani de-atunci…

Sunt ani de-atunci…

Trubadurul

Din ce sonet al lui Codreanu aţi coborât,

               frumoasă doamnă,

Sfidând cu un surâs natura, o căprioară pe

               alei?

… În seara asta invadată de crizanteme

               reci, de toamnă,

Eu vă şoptesc sfios romanţa neprihănitelor

               femei...

Şoapte

Un glas, un zvon, o amintire,

Adie-n muguri şi-i îngână

Ca o poveste de iubire

Şoptită seara la fântână…

Spre ce liman fără cuvânt

În joc ritmat ascult chemarea ?

… Va fi un vis, un vers, ori cânt

De dor nemărginit ca marea…

Aşteptare

Dacă nu te-aş fi ştiut dincolo,

Unde pasări măiastre imită mersul lunii,

Visul şi-ar fi întins pânzele mai departe,

Peste valul ce-ţi adie umerii

Cu sărutarea amară a târziului.

Dacă nu ţi-ai fi uitat trupul în nisip,

Soarele te-ar fi desenat în violet sau ivoriu,

Printre alge şi spuma adâncului

Cu sărutarea amară a târziului…

Genţiana

Sub stânca asta zace

visând un om de rând,

îndrăgostit de-o floare,

şi-i dus cu ea în gând…

Tu, care treci prin lume,

visând sub clar de lună,

opreşte-te o clipă

şi spune-i

„noapte bună”!

Albastrul înălţimii

petalele îl cheamă,

căci floarea nestemată

e, Doamne, genţiană…

Sângele voinicului

Am uitat să chem păsările!…

Otava e amăgitor de crudă şi nu plouă.

Am uitat cântecul acela

Care amăgeşte,

Care picură amar pe gând…

… La secere, biata mama lăsa spice

Întotdeauna la capăt, pentru păsările cerului.

Eu, cu răsuflarea parfumată de sângele voinicului,

Alergam după prepeliţe.

Am uitat să chem păsările!

Noaptea le aud cântând în lan,

Ori pe ramuri,

Speriate de lumina din stele.

Speriate de lumina din stele…

Lăsându-ne un semn

… În fiecare seară

Îmi oferi ca luna, doar o faţă,

Atunci te privesc

De parcă ai veni pentru prima dată,

Şi uit că poate exista şi dincolo…

Îmi plac mai ales florile umbroase,

Ca niºte fluturi întorşi din noapte,

Crescuţi în umbra gândului.

În petalele lor tu cuprinzi lumea:

Brazii viguroşi cu verdele-n  dor,

Care îndrăznesc să foşnească şi iarna.

Îmi oferi ca luna, doar o faţă…

Uneori, întârziind în ţara pescăruşilor,

Cauţi mările şi munţii,

Căprioarele dintr-o lume virtuală,

Şi jocul acela cu minunea,

Din care lipseşte esenţialul.

Târziu,

Când jocul ne-a prins pe amândoi,

Ne amintim de ceva esenţial

Şi plecăm în trecut,

Lăsându-ne un semn,

Ca să nu rătăcim drumul

Când vom încerca revenirea

De dincolo…

Orfeu

Floare risipită-n amintire,

Primăvară, gând înmiresmat,

Pajişti cu dorinţă de nuntire,

Vremuire, unde m-aţi lăsat?!

Singur ca o doină ferecată

Prin desişul codrului barbar,

Plâng iubirea: floare nestemată!

Vai şi dor… De n-ar fi în zadar!…

Narcis

Doamne, dă-mi oglinda lunii,

Să-mi aleg în taină chipul,

Risipind în vânt nisipul

Aş zbura precum lăstunii.

Doamne, dă-mi oglinda lunii…

April

Ochii tăi sunt cupe-n primăvară,

Răsfrângând cocori întârziaţi –

Sâmburi într-un cer în prag de seară

…Azi îi duc heruvi îndoliaţi

Pe scări albe, în cupola clară,

Mirilor în rugă-ngenunchiaţi

Ochii tăi sunt flori de primăvară…

Trecere

Eu voi pleca în ţara unde Dor

coboară noaptea în vestmânt de zână,

şi dă drumeţilor să bea din mână

uitarea preparată-ntr-un ulcior,

de se-nfioară aprig chipul din fântână…

Tu vei rămâne-aici, căci înfloresc zambile

şi nopţile sunt tot ca altădată.

Grădina lunii pare inundată

de bruma amintirii unei dragi copile,

ce m-a rănit cu un surâs, odată…

Somnul blând

Fata morgana-n turn de vară

Agoniza pe pat de soare;

Jos, fete cu un dor în floare

Vibrau în iarba verii, rară.

… Cu nori de fluturi traşi pe pleoape,

Cu braţul moale, fără gând,

Ca un haiduc în somnul blând

Eu le urmam spre sfinte ape…

Descântec de fată-mare

Ram înmugurit,

floare de cais,

Fluturaş plăpând

poartă-mă în vis

să adorm pribeag,

noaptea-ntre petale

ascultând suav

dor de fată-mare!…

Luna când răsare,

dor de fată mare

pe la cântătoare…

Omul din lună

Undeva, într-un nor de zăpadă,

Unde îşi ţese ciocârlia zborul pe-un fir de lumină,

Florile

Nu se ofilesc,

Rămân mereu „sub soare”,

Dar nu mai adie miresme…

Îndrăgostiţii nu-şi încearcă iubirea

Şi norocul

În petalele margaretelor,

Iar floarea Cosânzenii a uitat să cânte…

Acolo îngerii se ţin de mână

Şi privesc la omul din lună,

Cum le dirijează plecarea…

Undeva, dincolo de nori,

Unde îşi tremură ciocârlia cântecul şi dorul,

De cade apoi săgetată,

Plânge o Marie…

Doină în urbe

Plopi cu crengi nerăbdătoare,

Lumânări pe reci pământuri,

Matca orelor mă doare

Sub potop uscat de vânturi!

Plopi cu frunze-amăgitoare…

Efemeră

Eu caut floarea Cosânzenii

S-o pun să-mi cânte din petale

Că-n primăvara asta crudă

Sunt numai triste madrigale…

Şi-aşa mi-e dor de-un cântec sacru

Ca un buchet cules din seră,

Pe care-n primăvara rece

Ţi-l dărui, dulce efemeră!…

Grădina lunii

Fetele sunt ca mugurii:

Primăvara cântă la soare

Şi cresc în zori flori

Albe, imaculate.

… Uneori, când noaptea e prea albă,

Se-ntrec în strălucire cu stelele

Şi uită de grădina

Unde se nasc şi mor

În descântecul lunii

Fetele sunt ca mugurii…

Desen impresionist

… Ai tot citit

şi-afară nu e lună,

Şi plâng cocoşii

răguşit sub stele.

Ai somn în ochi

şi pari aşa de bună

cum stai cuminte-n

umbră de perdele!

Şi plâng cocoşii

răguşit sub stele…

Visele

Dacă visele-mi sunt fulgi de zăpadă

Pe drumul cu crini în delir îngeresc,

În ramuri de noapte amară sporesc

Copilărosul mugur din baladă…

Peisaj impresionist

Pe sub zarea de rubin

Era dor şi era vară,

Printre spice de secară

Alergam într-un suspin:

… Albe flori de margarete,

V-am surprins în lan mirate,

Blânde, trist înrourate,

Şi v-am strâns în braţ, buchete!

Albe flori de margarete!

Idilă

V-am cules de sus, din munte,

Să-mi împrospătaţi iubirea,

Flori din culmile cărunte,

Gemeni cu nemărginirea,

V-am cules de sus, din munte…

Mlădieri de balerine,

Snop de flori înrourate,

În acord de mandoline

Vă-mpletesc în nestemate

Mlădieri de balerine…

Colo-n vale, la cabană,

Lacul adânceşte piscul.

Am acolo o codană

Iar, când luna-şi stinge discul,

Colo-n vale, la cabană…

Uimire

S-au scuturat pe iarbă

petalele de meri

şi liliacul iarăşi

ne tulbură simţirea –

Aceleaşi fenomene

încântă omenirea

cu vraja lor divină

de-atâtea primăveri…

Şi liliacul iarăşi

ne farmecă privirea!…

Roze-nrourate

Trandafir cu crengi plecate,

Cu flori roz-înrourate,

Buze moi, nesărutate,

Floare veselă de mai,

Floarea-florilor din plai,

Spune-mi pe-o gură de rai,

Dacă parfumatu-mi-ai

Azi, pe mica mea stăpână?

… Te ţinea zâmbind în mână!

Fantezie

Buchet brumat de albe crizanteme

Mă-nvăluie foşnind în ritm lunatic,

Frângându-mi zborul cu parfum sălbatic.

… Străin mă ştiu, departe de cei dragi,

Uitând grăbit de toamnă ori de fragi,

Încins de dor într-un castel de munte.

Râzând mi-arunci dintr-un izvor o punte,

Şi-ngenuncheat la râu, precum nomazii,

Ascult logodna stâncilor cu brazii.

Iar umbra mea, flămândă rău de verde,

Sub bolţi de conifere se tot pierde

Hoinară, ca un cârd de căprioare…

Şi-ntr-un târziu, cu ochii calzi de soare,

Mă las, haiduc în leagăn de pădure,

Ileana-Cosânzeana să mă fure,

Salvându-mă, o clipă mai devreme….

Dorinţa

Răsar în cânt

Nori de cicoare:

Albastrul sfânt,

Apa ce moare.

Sacru izvor,

Curgi rugător,

Răni de petale,

Fetelor pale…

Albastrul sfânt…

Cântec

Floare dăruită-n amintire,

Primăvară, mai înmiresmat,

Fată cu jăratic în privire

Tinereţe, unde aţi zburat?!

Singur ca o doină-înduioşată

Prin desiş de codru secular,

Cânt iubirea: floare nestemată –

O, ce trist… dar nu e în zadar!

Ca doi aezi ne întâlneam pe stradă

Ca doi aezi ne întâlneam pe stradă

Sub flori de-april, ori sub nuntiri de stele:

Îmi întindeai grăbită un braţ ca de zăpadă,

Eu un buchet suav de poezele…

Mergeam încet (nu ne ţineam de mână!):

Eu’nalt, timid îngândurat, –

Tu limpede ca dorul în română

Cu părul lung, (la spate retezat!)

Ca doi aezi noi ne plimbam sub aştri,

Aerieni şi trişti, suavi şi fără leacuri,

Când m-a oprit uimirea din ochii tăi albaştri

Să răstignesc o clipă venind de peste veacuri…

Fete inocente

Voi, fete proaspete şi crude ca iarba de mai,

cu rochii înflorate de-atâta primăvară,

voi dăruiţi viaţă străzii,

şi nelinişte spectacolelor de gală

din sălile, ori pieţele Cetăţii…

Mai păstraţi în zâmbet durerea binelui,

şi-n poşeta de lac artificial

arsenalul pătimirii?... mărturisirii?…

Numai lângă voi se deschid magnolii

şi ard lacome petalele rozelor…

Apăsarea gri a ceţii

Trec vioi, sfioşi, zadarnici,

Sfidând legile naturii,

Albi şi efemeri ca nurii,

Fulgi de nea, copii năpraznici…

Flori de gheaţă, triste ramuri

Din năframa dimineţii,

Apăsarea gri a ceţii

V-a încondeiat pe geamuri…

Drumeţie

Dar tot mai caut lacul

Cu sânziene albe

În dansul lor fantastic,

Ori adunate-n salbe…

Mie-dor de primăvara

Pe sub arini cu flori,

Mi-e dor să cânte cucul,

Porumbi, privighetori

Mirosul de răşină

Mă mai îmbete-o dată,

Căci tot mai caut lacul

Cu zâne-nfierbântate

În dansul lor fantastic,

Ori adunate-n salbe…

… Torna fratre

… Când au venit fetele din Nord,

„Aciia şezum şi plânsem”

Şi mi-au adus cântece vechi, cu tâlc,

Rugându-mă să le transpun în graiul meu

Eu frământam pe-atunci Palia,

Şi cum tatăl meu tipărea de zor,

Înfierbântat la poalele Tâmpei –

I le-am dat peste umăr.

Astăzi, vine până la noi un zvon de lucruri

Şi ne uimim de poezia acelor bărbaţi

Frumoşi ca nişte medalii de bronz.

E un foşnet duios al consoanelor,

E un dor repezit în vocale,

Precum strigătul soldatului de la Dunăre:

„Torna, torna fratre…”

Dor pribeag

Mistifici solo în surdină

răspunsul gândului fugar…

Sunt ciori sub nucul din grădină,

pământu-i negru şi barbar.

În seara asta nu mai ninge

cu flori de gheaţă peste flori,

în clipa asta vântul stinge

un dor pribeag, ce-ţi dă fiori!

Pământu-i negru şi barbar…

Năzbâtie cu ochi păgâni

Te-ai dus c-un stol de rândunele

Ori cu un tren scăldat în fum,

Te-ai dus cu visurile mele

Lăsându-mă pribeag pe drum…

Mai până ieri te-aveam pe tine,

Izvorul meu de cânt şi vise,

Ne avântam pe căi divine,

Sfidând atâtea paradise…

Când între mâini îţi luam căpşorul

Tu mă priveai copilăreşte,

De îmi părea superb fiorul

Unui sărut, furat hoţeºte.

De era frig, lăsat în noapte,

Te cuibăreai la pieptul meu

Şi îmi spuneai, în calde şoapte,

Să ne iubim, mereu, mereu…

Mi te-aş cuprinde şi acum

Plecându-mi fruntea grea pe sâni,

Dar ai fugit scăldată-n fum,

Năzbâtie cu ochi păgâni!…

Prea sfânt polen

Te-aştept ca semn în văi natale,

Luminile curgând în rădăcini,

Să umpli cupele în triştii crini

Cu un prea sfânt polen, în ore pale.

Scot arborii un ţipăt pe coline,

Văzduhul colorându-l greu în verde,

Şi sufletul cu aripi lungi mă pierde,

În noaptea ta cu adieri alpine…

Narcisele

Floare de crin,

Îmbată-mi visele,

Redă-mi narcisele,

Floare-destin.

Să dorm uitat

Somnul Mariei,

La sânul prunciei

Pe drum de sat…

Îmbată-mi visele,

Floare de crin,

Floare-destin,

Redă-mi narcisele…

Romanţă

Te-am aşteptat cu florile din vază,

Târziu, în noaptea albă de april,

Din amintiri şi vise de copil

Mă urmăreai ca îngerul de pază.

Sub cerul dur se întorceau cocorii,

Tăcuţii meteori ai primăverii –

În ram se-nfiorau sub lună merii

Cu floarea lor de purpură ca zorii…

Te-am aşteptat privind la iarba crudă,

Pe dealuri, pe sub rariştea de fag,

Dar pretutindeni, unde ieri cu drag

Ne întâlneam, e doar tristeţea nudă…

Pe-un ram de ger

În zbor

nocturn

un nor

pe turn

privind

de sus

un blând

apus,

în miez

de-april

a nins

subtil.

Şi limbi

de ceas

în jur

dau glas.

Mirat

apoi

pe-un ram

de ger

un cin-

tezoi

plângea

stingher:

Lerui

ler !

Şi-n somn

copii

cu ful-

gii moi

în o-

chii vii

intrau

în basm...

La margine de vis

Îmbată-mă de alb şi de verde,

Să dorm într-un somn înstelat,

Pe troscotul gras şi pe nalbă,

Şi nu-mi distila orele, vântule,

Când ard agrişii din livadă,

Nu-mi trimite dor uscat,

Vântule,

Lasă petalele florilor să descânte

Rodul, la margine de vis!

Îmbată-mă de alb şi de verdele verde…

Dor

Aş vrea să cânt

Ochi de cicoare

Bătută de vânt,

Arsă de soare.

Seara, sub lună,

Stinse petale

Reverse cunună

De flori siderale…

Creanga de măslin

Mi-e sufletu-nsetat ca o fântână,

Din care s-a băut de dorul mumii,

Cu stelele mirate ce se-ngână

In ochiul negru-nlăcrimat al humii…

Pe ceruri dor, mai surd, căderi de aºtri,

Prelungi, neiertătoare ºi străine,

Cu fulgerări ca-n ochii tăi albaºtri,

Pe care-i dezmierdam pe sub coline…

Un val mă-neacă, altu-i mai rebel,

Cu vorbe-ncrâncenate mă alin –

Speranţa-i, Doamne, doar un porumbel

Ce readuce verde creanga de măslin!… 

Salcâmii

Suav parfum mă-ndeamnă în surdină

şi mă încearcă iarăşi vraja vieţii:

cu albi ciorchini, de dorul dimineţii,

au înflorit salcâmii în grădină!

Suav parfum mă cheamă în surdină,

au înflorit salcâmii în grădină!

Septembrie

Cosiţa ta au colorat-o zorii,

În ochi ai prins tristeţea din cicoare,

Şi te-ai născut cu nume blând, de floare,

Pe vremea când se duc în cer cocorii.

… Erai un dor mărunt, târziu sub soare,

Şi te scăldai în razele-aurorii

În lanuri verzi te dăruiai splendorii –

Un gând ºoptit pe buze de fecioare…

Cântec de leagăn
                                        Mariei

Nani, pui de floare albă,

Te vreau mare ºi cochetă –

Nani, fir de margaretă,

Prins la gâtul mamei, salbă…

Domnul să-ţi aducă-n vis

Mirodenii ºi parfume,

Jucăriile din lume

Să le iei drept paradis.

Nani, pui de floare albă,

Prins la gâtul Anei – salbă…

Crinul şi roza

Cunosc un descântec

Cu apă ne-ncepută,

Şi lipitori vor bea urâtul,

Potolind foamea.

Vestalelor,

Veniţi-mi aproape,

Vreau să descopăr crinul ºi roza:

Luna – roză ºi crinul – soare,

Ziua ºi noaptea în trup

Luminând

Prundul, cu pietre de iad,

… Căci într-o noapte goală, lângă tristeţe,

Mi-am amintit de voi,

Fantome,

Femei anapoda, în care armonia

N-a atins măcar ochii, umerii,

Picioarele de lăcustă…

Vouă nu v-a sărutat decât Pirgu,

Cu spaima lunii buzele:

Golfuri de alge sărate,

Atinse de brumă.

În nopţile de Sânziene, frumoaselor,

Simţiţi mireasma de brad a bărbatului

Care fuge în cântecul răguºit al cocoºilor?

Dulce trecere

Iubirea mea

e cântec de chitară,

e madrigal

în veacul fără cânturi:

o canţonetă

într-o gamă rară

născută la

răspântie de gânduri…

O poartă-n unde

apa cristalină,

ºi toamna-n horă

fremătând castanii…

S-a logodit

cu floarea de sulfină

ºi-mi treieră

înfierbântată anii…

Şi-n mine ţipă sângerând păunii

Auzi? Se joacă, în trecut, orgolii…

Şi anii trec în cercuri logodite,

Într-un copac, în prund de amintire,

Şi pietre luminoase, în lovire

Oglinzile sfărâmă în orbite.

La margine, pe rugul de magnolii,

Genunchii albi imită mersul lunii

Şi-n mine ţipă sângerând păunii

Din cărţile uitate-n lăzi cu molii…

Într-un copac, în prund de amintire.

Leagănul şi vama

Patria mea e printre munţi ºi bărăgane,

Holdele verzi au foºnet de ape ascunse

Şi dorul abureºte-n timp oglinda lunii.

Strămoºii urcă ºi coboară din vertebrele Carpaţilor –

Urcăm ºi-alunecăm în ritmul doinei,

Pe prundiºul fierbinte al amintirii,

De la Nordul umbros la Marea veºnic cea Mare.

...E vară ºi maica aºteaptă o umbră-n pridvor,

Băiatul plecat prea devreme, rătăcit printre lucruri…

Lăstunii i-au dat de veste-n somn, peste ape,

Amurgul pare acelaºi, mai mici sunt doar casa ºi poarta.

Urcăm ºi-alunecăm în prund de baladă,

Dorul – fiorul e leagăn ºi vamă pe lume…

Hoinari în vară

Ieri mă mai certam

în gând cu firea,

dorul tău târziu

durea în ºoapte…

Moi ºi triºti

treceam tăcuţi în noapte

ºi sfidam cu paºi mărunţi

nemărginirea…

Se-aprindea pe după lanuri

luna-n zare,

liliacul obosit

clipea sub stele…

Tu, cu ochi miraţi

de viorele,

mi-arătai în constelaţii

Ursa Mare…

Dorul tău târziu

căta o floare…

Fata morgana

Apa morţilor e aproape, aproape…

Îi aud gâlgâitul de lacrimi,

Jocul satanic în lanuri.

Cerul uscat îºi cheamă norii:

Porumbei albi aruncaţi în zare,

Singuratici zburând în pustie.

… Gândurile iarăºi se ţin landră,

Negre ca păcatul, strivind, roºu

În apa morţilor, sângele voinicului…

Adolescentine

Înaintea primăverii,

iarna a sărutat cu flori de gheaţă

florile,

iar parfumul lor pare stilizat

din amintiri…

Înaintea acestei idile formidabile,

o altă frenezie a visurilor mele,

cu ochii parcă mai catifelaţi,

îmi arăta pe sub arini, tremurând de dor,

luna cu stelele –

ºi-mi recita baladele lui Radu Stanca.

… Eu o ascultam, cum te ascult ºi pe tine,

trăind emoţionat romanele lui Mihail Drumeº,

poate puţin mai distrat:

din naivitate acest curaj, desigur,

iar lumea-mi părea o minune

de grădină,

în care femeia reprezenta ispita,

doar ea ºtiind să agite merele cunoaºterii,

pentru a le grăbi pârguirea…

– Iubito, de ce-ţi strălucesc ochii

în bătaia tensionată a lunii –

când întinzi lacomă buzele

ca un mac sângerând?!…

Eterna căutare

Toamna asta scutură din ramuri

Frenezia primăverii duse

Şi m-alungă iarăºi după geamuri...

Nu mă-ntreb seninul dacă fuse,

Ci doresc rochiţa ta de vară

Să-mi calmez accesele hinduse.

… Te-am pierdut departe, într-o gară

Fluturând eºarfa cu o mână,

Te zbăteai micuţă ºi barbară.

De atunci tot sorb cafea păgână

Şi te caut în desene stranii,

Dulce ºi amarnică stăpână…

Rugă rândunelelor

Rândunele, rândunele,

Luaţi cântecele mele

Şi duceţi-le în zbor

Peste creasta munţilor

Şi lăsaţi-le să zboare

Peste crânguri ºi ponoare

Să culeagă din grădini

Ne-ntrecuţii rozmarini…

Rândunele, rândunele,

Luaţi gândurile mele

Şi purtaţi-le pe plai…

… Era tot aºa, prin mai,

Dar trecură primăveri,

Totuºi parcă fuse ieri…

Răsărise luna plină

Şi sub mărul înfoiat

Jos, pe iarba din grădină,

Aºteptam timid să vină

O copilă de-mpărat…

Rândunele călătoare,

Aduceţi-mi din ponoare

Pe aripi de funigei

Floarea din cosiţa ei…

Peisaj impresionist

Se scutură-n vale

Salcâmii de floare,

Umplând cu miresme

Întregul văzduh,

Parfumul opreºte

Drumeţii din cale

Făcându-i să uite

Necazuri ºi jale,

De parcă-i un duh.

Cu braţele-ntinse

În ploaia de flori

În poală adună

Iluzii o fată;

Sunt roºii obrajii

De parcă-s bujori

Şi ochii prin frunze

Privesc visători

De parcă speranţa

O cată…

Întinde rochiţa

Vroind să adune

Puzderia de flori

Ce-alunecă-n zbor.

Îi spulberă vântul

Ce-n poală îºi pune

De parcă-i un moº

Ce se ţine de glume,

Ori poate-i un june frumos…

Copila-ºi ridică

Privirea spre soare,

Şi soarele râde

Văzând-o plângând,

Nu ºtie că viaţa

Ne e călătoare

Şi însăºi fiinţa-i

O fragedă floare,

Ce moare născând…

Margareta

Fata cu nume de floare,

Cu ochi ca smaraldul încins,

Cânta, pe-nserat, către soare,

De dor, pe un ţărm necuprins.

Pe aripi de vis, fără teamă

Pe marea pornită-n furtună,

Din larg, pescăruºii o cheamă

Şi cântecul lor se-mpreună…

Sonetul vremelniciei
                        parodie după Mircea Dinescu

Himeric treieri versul în copite

Şi zbori hoinar pe-un pegas anacronic

Pe care vremea-l vântură ironic

Prin goale spaţii radiind ispite

Când te porneºti ai duh ºi iz demonic,

Redai naturii vise ofilite,

Ori, cavaler, faci inimi să palpite

După sărmanul tău grăunt protonic

Prin vremuri te-au cam ocolit măslinii

Şi geaba-ţi schimbi adesea fracul,

Frângându-te pe coarda mandolinii…

Iar de roºesc fecioarele ca macul

E veºnicul păcat sortit virginii:

Te duci spre-Olimp, precum se duce racul…

Sonet
                        parodie după Adrian Păunescu

Noapte de poveste… vântul obosit

Se ascunde-n blonda crengilor podoabă,

Lângă macarale scârţâie o roabă

Alungând perechea cu glas răguºit.

Costeliv, de spate adus ca o scoabă,

A rămas aiurea după asfinţit,

Vântul îi sărută faţa de granit,

Legănându-i mersul obosit, de gloabă.

Luna, ca de ceară, răsărind din schele

Întregeºte sfera sumbrului pastel

Luminând în grabă dulci sclipiri de stele.

Singur în cetate rămânând de strajă,

Parcă vrea să-ndure un barbar flagel,

Îmbătat de-a muncii creatoare vrajă…

Dacă nu cer prea mult
                        parodie după Marin Sorescu

– Ce-ai lua cu tine, profesore,

Dacă te-ar chema Duminică,

Să faci naveta între cancelarie

Şi cabinetul metodic,

Ca supraveghetor la examenul de bac’?

– O revistă, o ceaºcă de cafea ºi-o colegă, Doamne,

Dacă nu-ţi cer prea mult…

– Ceri prea mult, îţi tăiem colega,

Te-ar ţine de vorbă, ar cocheta

Şi n-ai fi atent la candidaţii la treaptă.

– Te implor, taie-mi revista,

Are aceleaºi imagini artistic retuºate

Şi conţinutul festiv m-ar moleºi.

Imaginez eu alta, Doamne, dacă am lângă mine

O ceaºcă de cafea ºi-o colegă,

Asta mi-ar trebui, dacă nu cer prea mult.

– Ceri prea mult,

Ce vrei să iei cu tine, profesore,

Dacă te convoacă Duminică

Să faci naveta între cancelarie

Şi cabinetul metodic,

Ca să examinezi la proba de bac’ ?

– O ceaºcă de cafea ºi-o colegă, Doamne,

Dacă nu cer prea mult…

– Ai mai zis asta o dată, îndărătnicule,

E prea mult, exagerat de mult, îţi tăiem colega.

– Ce tot aveţi cu EA, ce atâta persecuţie?

Mai bine tăiaţi-mi cafeaua,

E cu năut, nu mă optimizează

Şi aº putea redacta revista

Inspirându-mă din ochii verzi ai colegei…

Liniºte, minute apăsătoare,

Ca o veºnică pomenire,

Lăsându-mi-se timp pentru căinţă.

– Ce-ai luat cu tine, profesore,

Dacă te-ar aduce Duminică,

Să faci pe zmeul între cancelarie

Şi cabinetul metodic,

Preºedinte de comisie la examenul de bac’?

– O colegă, Doamne, dacă nu cer prea mult.

– E prea mult, îţi tăiem colega!

– Atunci taie-mi mai bine o zi din condică,

Şi-aºa vin la slujbă în fiecare Duminică.

Taie-mi revista, gratificaţia, ecusonul,

Ori laie, ori bălaie.

Cum să-i ţin în frâu pe candidaţii la  bac’,

Dacă n-am colega, materialul didactic curricular?

Cum să-i fluidizez pe drăguţii din cancelarie,

Dacă n-am revista s-o răsfoiesc?

Cum să suport eu drumul ºi diferenţele

De presiune, inteligenţă ºi estetică,

Dintre cancelarie ºi cabinetul metodic,

Dacă n-am cafeaua, să mă optimizeze?!